Marius-Costel Eftinca

Cred într-o lume mai bună! Cu răbdare şi calm vreau să îi învăţ pe copii cum să salveze o viaţă!
Din 2007 sunt subofițer operativ la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Iasi. Am participat la numeroase interventii prin care am ajutat la salvarea de vieți omenești, salvarea animalelor și a bunurilor materiale. În 2013 am dobândit competenţa profesională de paramedic, ca urmare a absolvirii Cursului de prim ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare, curs urmat în 2017 de aprofundarea cunoştintelor prin Modulul II de pregătire la Centrul de Antrenament şi Pregătire de Specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, precum şi la U.P.U. – SMURD din cadrul Spitalului Universitar “Sf. Spiridon” din Iaşi.
Am o experienţă de 8 ani ca tată şi îmi place să mă implic în tot cea ce presupune această “meserie”.
Împreună ne vom juca şi… despre salvarea de vieţi vom învăţa!