Bogdan Ujeniuc

Mă numesc Bogdan Ujeniuc, sunt din Suceava şi am terminat Facultatea de teatru şi televiziune din Cluj-Napoca, iar acum sunt masterand în anul 1 Artele spectacolului de la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi. Prin cursurile de teatru propun de fapt o invitaţie spre lumea teatrului şi a frumosului! Vom face asta prin exerciţii de stimulare a imaginaţiei, a memoriei, prin exerciţii specifice mişcării corporale, prin improvizaţie. Vom aduce jocuri amuzante pentru îmbunătăţirea dicţiei. Vom învăţa cum să recităm o poezie sau să citim un text cu intenţiile potrivite pentru o mai bună înţelegere a acestuia, din punct de vedere teatral, artistic.