Jocul, forma supremă de dezvoltare armonioasă a copiilor

Arena Copiilor [055]

Locul de joacă a devenit în ultimii ani, „grație” apariției mallurilor și supermarketurilor, o „stație” special amenajată pentru părinții care vor să meargă la cumpărături „în liniște”. „Gălăgia” la care ar prefera să renunțe pentru câteva ceasuri poartă numele de copii. Probabil sună dur, dar, fără îndoială că ceva adevăr există în această scurtă introducere. Desigur, ne putem gândi cu deosebită înțelegere la părinții care, istoviți după o zi de muncă, simt nevoia unei detașări de grijile legate de copil, de tot ceea ce presupune petrecerea câtorva ore în compania acestora, apelând la un refugiu mental și fizic: o cafea, un film, un spectacol, o întâlnire cu prietenii etc.

La Arena Copiilor totul este gândit pentru toți părinții, pentru toți copiii. Și cafeaua și filmul și spectacolul și întâlnirea cu prietenii devind posibile, având în permanență inima împăcată, știindu-l pe copil la doi pași distanță în deplină siguranță. Avantajul major îl constituie amplasarea spațiului departe de agitația cotidiană, departe de case, birouri, magazine etc. Acest fapt îndeplinește condiția esențială în definirea relaxării: confortul psihic. Copilul poate striga în voie, cum poate asculta muzică în liniște sau la volum maxim dacă asta își dorește. Nu cumva și părinții simt la fel?

O particularitate ce diferențiază acest spațiu de joacă de altele este aceea că promovează în mod esențial noțiunea de familie, ca fapt, ca legătură vie și indestructibilă aflată în permanentă transformare și construcție.

Familia trebuie să fie o stare. Un loc ce trăiește intens prin oamenii ce-l populează. Părinții trebuie să fie copii, alături de copiii lor. Există o mulțime de activități care pot fi făcute ÎMPREUNĂ, dacă se dorește!

Într-un spațiu de joacă se întâlnesc copii de vârste diferite, din familii diferite, părinți din diferite domenii de activitate și categorii sociale, devenind deci spațiul potrivit pentru socializare, descoperire, un loc în care comunicarea este liant între generații, mijloc de dezvoltare a relațiilor interumane.

Un spațiu de joacă trebuie să traducă un concept clar pentru educarea prin joc a copiilor, implementând programe speciale din care nu trebuie să lipsească activități pentru dezvoltarea creativității, a imaginației, a motricității, a perspicacității, a profilului emoțional, accesând progresiv nivele de concentrare și dificultate, operând cu termeni precum armonia, echilibrul, relaxarea.

Jocul poate fi legătură definitorie în relația adult-copil dacă cel dintâi înțelege că privirea, cuvântul, utilizarea în comun a obiectelor, jucăriilor, a tuturor materialelor specifice fiecărei activități reprezintă condiții sine-qua-non în dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin participarea la cursuri de pictură, dans, teatru, muzică, handmade etc. copilul își va îmbogăți nu doar capacitățile creative, senzoriale, motrice, emoționale, ci, va dobândi un vocabular deosebit, se va îmbogăți cu noi prieteni, va petrece un timp cu adevărat prețios într-o ambianță potrivită vârstei și nevoilor lui și, dacă toate acestea se vor petrece împreună cu membri ai familiei lui, copilul de azi va fi adultul frumos de mâine!

Pozele haioase, petrecerile alături de prieteni și familie, zâmbetele pot fi ingrediente nelipsite în copilăria de vis a oricărui copil!

Copilul se simte în siguranță atunci când își vede părintele cu zâmbetul pe buze. Părintele este fericit când copilul zâmbește! La Arena Copiilor, schimbul de zâmbete este garantat! Așa… ca-n familie!

Articol scris de Mihaela Loredana Gârlea. Copierea textului parțial sau integral intră sub incidența legii. Alte articole de același autor puteți citi pe migalo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *